V-a ajutat vreodată intuiția într-o decizie importantă? În limba engleză există expresia „gut feeling”, care, tradusă literal, înseamnă „senzație intestinală”. Studii noi confirmă exactitatea acestei metafore englezești, întrucât au constatat că legătura dintre intestin, respectiv microbiomul intestinal, și creier poate influența unele dintre deciziile și stările noastre de spirit.
„Al doilea nostru creier” se numește sistemul nervos enteric, denumit după locul în care se află, în intestine. Este vorba despre un sistem nervos de sine stătător, care este conectat cu creierul și îi transmite informații despre starea tubului digestiv. Este alcătuit din aproximativ 500 de milioane de neuroni, asemănători celulelor nervoase cerebrale, o cantitate similară celei conținute de măduva noastră spinării.
Cum comunică „creierele” noastre între ele?
Pentru ca cele două centre de comandă să poată colabora, ele trebuie să se informeze reciproc. Fiabilitatea transmiterii informațiilor între creierul din capul nostru și intestine este asigurată de trei căi de comunicare:
- Calea imunoreglatoare – care funcționează cu atât mai bine, cu cât imunitatea noastră este mai puternică
- Calea neuroendocrină – care reprezintă o rețea de celule hormonal active
- Nervul vag – care este cel mai lung nerv din corpul nostru și leagă creierul de organele importante
Sistemul nervos enteric și microbiomul intestinal:
Bacteriile intestinale ne ajută să digerăm alimentele. Dar asta nu este tot. Ele comunică, de asemenea, cu sistemul nervos enteric și, prin intermediul nervului vag, fac schimb de informații și cu creierul nostru. Dacă apare o abatere de la echilibru la nivelul intestinului, creierul află despre acest lucru datorită nervului vag. Acest lucru explică unele senzații, precum greața în situații stresante sau senzația de fluturi în stomac atunci când ne îndrăgostim.
Fiecare dintre noi este „celebru”, pentru că bacteriile noastre discută zilnic despre noi cu creierul nostru. Dacă ascultați cu atenție, veți afla ce spun despre dumneavoastră. Dacă vi se pare că mintea și intestinele vă spun că fierbeți pe interior, este momentul suprem să începeți să vă ocupați de restabilirea echilibrului intestinal. În multe cazuri, multe lucruri se vor limpezi și clarifica nu doar în minte, ci și în restul corpului.
Nu subestimați aceste „conversații”, deoarece astfel creșteți riscul apariției unor boli ale tractului digestiv, tulburări ale sistemului nervos central sau boli cardiovasculare și autoimune.

Sursă: Canva.com
Cheia unor intestine sănătoase:
Pentru buna funcționare a intestinelor și a digestiei este importantă diversitatea bacteriană. Cu cât avem mai multe specii de bacterii în intestine, cu atât mai multe beneficii aduce acest lucru sănătății noastre, și invers. În ce mod putem crește numărul de bacterii benefice din intestinele noastre? Printr-o alimentație variată, bogată în fibre, vitamine și minerale, precum și prin prebiotice și probiotice.
Pe piață găsiți o cantitate mare de astfel de produse, iar pentru a alege corect, trebuie să țineți cont de câteva criterii. Este important câte bacterii se găsesc în fiecare doză, dacă bacteriile sunt vii, sau sub formă de tablete (liofilizate), și mai ales dacă acționează la momentul potrivit, în locul potrivit. Fiți atenți și la diversele restricții alimentare, precum intoleranța la gluten, lactoză etc.
Bacteriile vii Symprove completează tocmai numeroasele specii de bacterii benefice, care ne ajută să ne simțim bine pe interior, lucru care se reflectă adesea și în exterior. Doza matinală zilnică de 70 ml de Symprove asigură compoziția bacteriană variată necesară și beneficiile aferente – digestie mai bună, imunitate mai puternică, piele mai sănătoasă sau o dispoziție mai bună. Ușor exagerat, se poate spune că ne simțim așa cum ne alimentăm.

Fiecare doză de Symprove conține aproximativ 200 de milioane de bacterii vii, care, odată ajunse în intestine, încep imediat să acționeze. Datorită faptului că Symprove folosește apa ca bază, bacteriile trec foarte rapid prin stomac și evită efectul distructiv al acizilor gastrici. Symprove nu conține lactoză , iar conținutul de gluten este menținut sub pragul de 20 ppm, fiind astfel fără gluten.
Ușurați munca ambelor „creiere” și aveți grijă de sănătatea microflorei dumneavoastră intestinale. Prin grija față de compoziția microbiotei intestinale, preveniți, într-o anumită măsură, apariția unor boli grave care afectează tractul digestiv, sistemul nervos central, dar și alte organe și sisteme vitale. O alimentație adecvată și suplimente de calitate vă vor ajuta să vă asigurați nu doar sănătatea, ci și miliarde de „fani” sub formă de bacterii benefice.
Surse:

